Strackcelvechi's Blog

Si sa incepem!

Concurs!

Ai blog de vreo 2,3 luni asa…inscrie-te. Scrii si tu cum ai ajuns sa iti faci blog, mai bagi si un ‘blogul mi-a schimbat viata’ cu un punct la sfarsitul frazei te-ai inscris. Aaa uitasem trebuie si link!

De ce mi-am facut blog? Pai degeaba nu l-am facut, am urmarit eu ceva cu siguranta. Crede-ti ca mi-am facut blog sa fiu in pas cu trend-ul sau sa mi-l afisez la status la messenger numai asa….sa vada lumea ca stiu a scrie?

Aici intervine problema, nu stiu daca stiu a scrie. Nu e chiar atat de greu pe cat pare, nu trebuie decat sa ai o tastatura ce nu are taste lipsa ca nu cumva sa scrii gresit, si incepi sa tastezi frenetic. Nu trebuie sa iasa ceva iesit din comun, sau sa impresioneze, ci doar sa fie, mai bagi un link doua, o poza cu prietenii…si uite asa te vede lumea. Ai atras atentia, acum ce ramane de facut? Nu te lasi prada gurilor grele si continui sa scrii, si scrii…si tot scrii, pana implinesti un an, doi. Cunosti alta lumea prin intermediul blogului asa se spune. Nu am de unde sa stiu, il am doar de o saptamana. Nici nu pot participa la concurs, nu am vechime. La ce trebuie in fond vechime, VOCEA e cea mai importanta. Striga si vei fi auzit dar asta ramane de vazut. Fii razbunator, trage concluzii, propune iluzii…impreuna putem. Partea proasta e ca acest impreuna e cam de unul singur. De ce spun asta?

Acum doua saptamani, m-am apucat si eu sa scriu pe telefonul mobil, ceva text, ca doar de la munca pana acasa sunt 6 statii de metrou. Jocuri pe telefon nu joc, sunt satul de ele la munca. Carti nu am in casa, da stiu…sa imi fie rusine. Si deschid Notes din al meu Nokia 6110 Navigator luat la mana a 2-a, si incep sa scriu. Cam asta a iesit intr-o mica paranteza

(S-a stins in timp ce ma
gandeam. De fiecare
dată se stinge. Nici
măcar nu stiu de ce. Nu
ma pot gandi prea mult
la ceea ce vreau sa scriu
de frica că iarăși o să se
stingă. Concentrându-mă
la ceea ce nu știu despre
ce să scriu am crezut că
am trecut de stația mea.
Îmi era dor sa folosesc
diacriticele limbii mele.
Uitasem cât de frumos şi
minuțios arată,chiar
dacă e scris pe un telefon.
Am ajuns.)

Ei bine, lumea zice ca am talent, inclinatie…eu o numesc indeletnicire sau ceva nou. Am inceput sa scriu mai mult pentru ca ajunsesm sa ma sperii ca trec prin viata fara macar un strop de arta in mine. Toata lumea are un strop de arta, pana si cei de pe cocalari sau pitipoance au, eu nu stiu sa editez pozele in photoshop asa ca ei. Si pentru ca m-am trezit scriind, am zis sa imi fac si blog, sa comenteze lumea, sa pot vedea daca Tip bine. Nu am primit bineinteles nici un comment. M-am speriat niscai si am inceput sa survolez si prin blogurile prietenilor mei, unde am ramas socat sa observ ca lumea nu critica nici macar din spatele monitorului. Nu iti trebuie curaj, doar o tastatura. E chiar simplu.

De asta mi-am facut eu blog si deocamdata nu mi-a schimbat nici viata, nu am cunoscut lume noua ci doar lumea ce o stiam deja si nu am primit nici un comment critica sau macar un ‘nice’ din ala ce toata lumea il lasa pe site-uri de tot felul cum ar fi haicinci sau tagged (acolo am profil : ).

Si ca sa nu uit, o sa ma vedeti mentionat pe acolo nu pentru concurs, ci poate vine lumea si la mine pe blog si lasa un comment ceva. Nu de alta dar tip aici si nu ma aude nimeni.

Eu va las, o sa revin tarziu tare! Sa ne scriem cu bine!

Edit: Si pentru ca Dany mi-a oferit o ocazie de a participa la acest concurs, voi fi nevoit, sin pura apreciere pentru ce fac acei ‘omuleti’ sa dau si un link spre detaliile concursului de gazduire blog  si spre site-ul Gazduire-Blog.ro .

Se vede ca sunt nou prin comunitatea bloger-ilor, deci mai sarac in cuvine. : ) Mi se tot sugereaza sa scriu si asta e bine, chiar daca trebuie sa scriu despre un site de gazduire. Si de ce nu?  In fond ele ne fac viata mai usoara, mai accesibila si mai unica. (.com, .net, .org, .info, .biz, .eu, .ws, .us, .name). Ai posibilitatea de a-ti schimba numele lui de cate ori este necesar si la ce ora vrei tu. Satisfaceti-va dorintele acolo, iar pretul nu e deloc rau, in schimbul a ~17euro/an obtii o multitudine de servicii pe langa cele enumerate mai sus.

Deschid ochi.

Ganduri.

Minti.

Cai.

Usi.

Oameni.

Deschid fereastra si privesc.

Rasuflu greu si inchid ochii, sperand ca imaginea ce o vad in fata lor sa se cladeasca intr-o alta forma. Aceleasi cladiri, aceleasi cai, acelasi cer si totusi cate nu s-au schimbat.

Deschid ochii si totul piere in lumina realitatii: oameni mai buni, strazi mai curate, un cer mai albastru, mai multi coapaci, mai putine masini. E atat de liniste incat pot auzi vantul.

Deschid ganduri dintre cele mai puternice si ascunse. Patrund inauntru folosind puterea cuvantului. Ori, unde cuvantul are cea mai multa putere, decat intr-un gand sincer. Sinceritatea este o arma puternica, directa careia nu ii este frica de nimic. Astfel pana si cele mai ascunse dintre ganduri ies si ingenuncheaza in fata ei.

Deschid mintea, care a ajuns sa fie folosita din ce in ce mai putin. Mintea este un mecanism care aduna infromatii la orice clipa. Toate ce apar pret de o secunda: auz, vaz, frig, gand la fel de repede sunt si inregistrate. Daca mintii ii dai aceste lucruri sub o forma eronata ea nu poate functiona decat eronat. Ramene defecta, neavand nimic mai bun ce sa declanseze evolutia ei. Unii folosesc filtre.

Deschid cai blocate de foarta multa vreme. Fie ele intentionat sau fara stire. Deschid amintiri ce au fost uitate. Uitate cu ele a ramas si o parte din minte si timp. Gasesc capra ratacita si o indrept pe drumul pierdut. Nu in acelasi loc ci doar pe aceeasi cale, lasand-o mai apoi pe ea sa recupereze acel mare ocol fara de experienta. Multe nu se mai intorc la fel.

Deschid usi spre noi orizonturi. Le deschid oamenilor imaginatia ce ramane inchisa in spatele unei usi grele de lemn cu un zavor monstruos a carei greutate nu poate fi ridicata decat dealungul multor ani. Usa imaginatie noastre, usa catre ceea ce e imposibil de frumos si ireal.

Deschid oamenii spre necunoscut, spre imprevizibil. Intr-un cuvant spre spontanietate. Aceasta e ceea ce la reda oamenilor libertatea, ceea ce le ofera experianta spre necunoscutul atat de greu de strabatut. Reactii surprinse, expresii vulnerabile si scancete nevrute. Furie sau compasiune. Sincer sau controlat.

Deschid fereastra si privesc cum toate aceste lucruri trec neobservate, calcate de catre cei inchisi.

Dar poate ca astazi am salvat pe cineva.

Aglomeratie pe strada.
In statie.
La semafor.
In trafic.
In ganduri.
In reactii.
In sentimente.
In trairi.
In timp.
Zilnic aglomeratie. Nu mai avem parte de un rasuflu. Ne trezim din ce in ce mai devreme. Uitam sa bem cafeaua de dimineata, sarim peste micul dejun. Ne grabim. Alergam sa evitam aglomeratia.

Alergam pe strada, pe trecerea de pietoni, pe verdele a semaforului. Grabim pasul sa prindem metroul, sa nu ramanem cu usile inchise in nas. Ne imbulzim in mijloacele de transport arhipline.

Ne intersectam cu oameni necunoscuti. Si ei alearga.

Nu mai avem timp sa ne oprim pentru o secunda sa observam gandurile celor din jur atat de impregnate pe fata lor. Nu ne mai deosebim. In ochii tuturor aratam la fel, asemenea unui nor de ceata prin care se trece cu usurinta. Suntem transparenti. Devenim ceata ca apoi  sa ne adunam si sa ne reducem vizibilitatea fiecaruia. Ne orbim reciproc.

Ne contopim asemenea unui nor. O singura identitate.
Un proiect cu o personalitate vasta alcatuita dintr-o masa de nori.
Milioane de ganduri la un loc.
Milioane de decizii.
Milioane de picioare mergand la trap.
Un singur rasuflu, un singur tipat, un singur cantec. O singura bataie de inima care sub al carui sunet ne continuam marsul neincetat, ne definim a fi o singura aglomeratie.
O aglomeratie in continua miscare.

Usa, usi…
Inchid.
Deschid.
Ascund.
Despart
Leaga.
Ne apara.
Ne feresc.
Sunt peste tot.
Lumea intreaga e doar un labirint unde singurele cai de intrare sau iesire sunt usile. Iesim pe o usa, intram pe o alta. Sunt peste tot. Pana si termenul de ‘afara’ pare a fi doar o camera imensa cu multe intrari si iesiri. O usa nu are un inceput sau sfarsit, o fata sau un spate, un start sau un finish. O usa este doar o legatura; o legatura intre aici si dincolo. E in doua locuri in acelasi timp, vede ambele puncte de vedere.

Usile nu au sex. Ele se deschid spre stanga sau spre dreapta, in functie de necesitate sau scop. Poti afirma despre ele ca sunt neutre; nu interactioneaza cu cei din jur. Aud, vad insa ori de cate ori incearca sa comunice, nu se aude decat un simplu scartait surd, cand se deschid la orice adiere a vantului. E rece sunetul lor, fara intonatie. Nu pot decat sa trezeasca frica si incertitudinea care se rasfira de-a lungul intregului corp sub forma de fiori la auzul glasului lor.

Ne este atat de frica de ea, incat ii aducem zilnic ofranda. Zilnic trecem pe sub ea, lasand o data cu aceasta trecere ganduri, idei, stari.

De foarte putine ori asteptam in pragul lor, deoarece in pragul usii suntem vulnerabili. Lipsiti de aparare. Suntem noi insine, deschisi. Petrecem atat de putin timp incat de cele mai multe ori uitam de el. Insa o data trecuti de cealalta parte ne simtim usurati. Simtim o libertate contolata.

Tragem usa dupa noi, si ne continuam firesc drumul.

Asteptam…
Sa vina metroul.
Sa treaca ora mai repede.
Sa se termine ziua .
Sa vina weekend-ul.
Sa vina salariul.
Sa vina vacanta.
Sa vina vara.
Sa terminam facultatea.
Sa ne dam licenta.
Sa terminam master-ul.
Sa ne incepem viata.

Ne grabim. Suntem nerabdatori sa crestem. Pe cat de repede trece timpul, si ne vedem prinsi in toate aceste blocaje, cu atat mai lungi devin asteptarile Traim in viteza. Vrem mai repede: ‘Calca pedala pana la podea! O viata avem!’

S-a facut coada la asteptari. Lumea sa imbranceste sa ajunga mai repede in fata. Sunt multi oameni ce asteapta: copii, adolescenti, batrani; iar aria lor e tot mai diversa de la un simplu gand pana la lumea intreaga. Asteapta de ceva timp. Oamenii vorbesc intre ei, isi impartasesc asteptarile. Sunt care au venit doar sa astepte persoana care defapt asteapta. Asteptarile lor se rezuma la asteptarile celorlalti.Mai toate sunt la fel. Nimic iesit din comun.

Si in cele din urma  ajung primii de la coada. ‘Triumfator si sigur pe el, isi intoarce privirea spre multimea care inca mai asteapta. Savureaza momentul. E obosit, abia de se mai tine pe picioare, insa gandul ca toata aceasta asteptare nu a fost zadarnica, ca in sfarsit a ajuns ii mai da un strop de efort. Se intoarcerce spre ghiseu si spune: ‘Am asteptat. Si acum?’Primeste un raspuns automat: ‘S-a inchis. Va rog reveniti maine.’  Si incepe sa asteapte acel “maine” nesigur.

Multi nu stiu ca o data cu asteptarea apare intarzierea, dezamagirea, regretul.
Insa noi continuam sa asteptam…

…si continuam.

Continuam sa ramanem blocati.
Blocati intrun gand.
Blocati intro idee.
Blocati cu aceeasi oameni.
Blocati intrun apartament.
Blocati intrun loc de munca.
Blocati in datorii.
Blocati in sentimente.
Blocati in ganduri.
Blocati intrun zambet.

Confuzi …

…si continuam sa ramenem blocati, pe o autostrada a soarelui unde libertatea se presupune a fi prezenta. Conceptul de autostrada reprezinta a fi liber. A merge cu o viteza deasupra limitei legale. a zbura cat mai departe.

Insa multi raman blocati. Multi nu pot trece de aceata ‘limita de viteza’. Incalcarea ei presupune prea multe riscuri, prea multe nelamuriri, prea multe lucruri necunoscute. Nesiguranta. Presupuneri. Abateri. Neplaceri. Si poate in cele din urma singuratate. Singuratatea este lucrul care ne face sa continuam…

Blocati pornim de la inceput. E doar o alta etapa spre libertate. Un alt drum spre autostrda, o alta cale. De cate vieti avem nevoie pentru a duce la bun sfarsit aceasta calatorie? De cati zeci de mii de kilometri avem nevoie pentru a ajunge la destinatie? Nu facem altceva decat sa ne oprim sa alimentam. DA. Drumul pare din ce in ce mai lung. Calatorim de o vreme. Nimic in afara de ceea ce se afla la sfarsitul lui nu ne face sa continuam.

Din cand in cand ne mai oprim, mai luam pe cate cineva cu noi. Speram sa gasim acel lucru mai devreme. Cautam in alta parte. Ne abatem putin de la scopul final. Sunt multe lucruri pentru care am inceta acesta calatorie. Cineva, ceva, altceva…o diferenta poate.E acoperit de ceata in fata. Si ne blocam…din nou.

E bine in sfarsit. Rasuflam usurati. Simtim ceva nou sau ceva ce am pierdut cu mult timp in urma. E diferit.

Ne-am ratacit din nou. Ne-am abatut. La fel cum si eu m-am ratacit deja de la gandul initial. De la subiectul acestei scrieri.

…si continuam.