Usa, usi…
Inchid.
Deschid.
Ascund.
Despart
Leaga.
Ne apara.
Ne feresc.
Sunt peste tot.
Lumea intreaga e doar un labirint unde singurele cai de intrare sau iesire sunt usile. Iesim pe o usa, intram pe o alta. Sunt peste tot. Pana si termenul de ‘afara’ pare a fi doar o camera imensa cu multe intrari si iesiri. O usa nu are un inceput sau sfarsit, o fata sau un spate, un start sau un finish. O usa este doar o legatura; o legatura intre aici si dincolo. E in doua locuri in acelasi timp, vede ambele puncte de vedere.
Usile nu au sex. Ele se deschid spre stanga sau spre dreapta, in functie de necesitate sau scop. Poti afirma despre ele ca sunt neutre; nu interactioneaza cu cei din jur. Aud, vad insa ori de cate ori incearca sa comunice, nu se aude decat un simplu scartait surd, cand se deschid la orice adiere a vantului. E rece sunetul lor, fara intonatie. Nu pot decat sa trezeasca frica si incertitudinea care se rasfira de-a lungul intregului corp sub forma de fiori la auzul glasului lor.
Ne este atat de frica de ea, incat ii aducem zilnic ofranda. Zilnic trecem pe sub ea, lasand o data cu aceasta trecere ganduri, idei, stari.
De foarte putine ori asteptam in pragul lor, deoarece in pragul usii suntem vulnerabili. Lipsiti de aparare. Suntem noi insine, deschisi. Petrecem atat de putin timp incat de cele mai multe ori uitam de el. Insa o data trecuti de cealalta parte ne simtim usurati. Simtim o libertate contolata.
Tragem usa dupa noi, si ne continuam firesc drumul.
